Preţurile apartamentelor vechi din Braşov au crescut accelerat în luna aprilie, cu 21% an/an, ajungând la o medie de 1.930 euro/metru pătrat, în timp ce preţul mediu de cerere pentru apartamentele noi a ajuns la 2.053 euro/metru pătrat, cu 8% mai ridicat decât cel din aprilie 2023, conform celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
Raportat la nivelul întregii ţări, preţurile apartamentelor au înregistrat în aprilie o creştere de 14% comparativ cu luna aprilie a anului trecut. Astfel, preţul mediu solicitat pentru vânzarea apartamentelor noi şi vechi a ajuns la 1.904 euro/metru pătrat, mai arată datele de pe Storia.
În ceea ce priveşte numărul de tranzacţii imobiliare realizate la nivel naţional în aprilie, acesta a crescut cu aproape 50% comparativ cu luna similară a anului trecut, la peste 15.000 de tranzacţii, depăşind totodată nivelul din ultimii trei ani.