Early Game Ventures a lansat cel de-al doilea fond de venture capital, intitulat EGV II, acesta având o valoare mai mult decât dublă faţă de primul, reprezentând o creştere cu 230% a valorii closing-ului final.
”Am început procesul în urmă cu doi ani, EGV II fiind lansat pe 25 aprilie ca o continuare a primului fond. Ne-am dorit să nu ratăm nicio zi odată cu atingerea maturităţii a EGV I, investitorii putând migra în mod firesc către al doilea fond. Din păcate am fost nevoiţi să intârziem două luni din cauza birocraţiei”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner, Early Game Ventures în cadrul unui eveniment de presă.
EGV II este finanţat cu fonduri din Recovery Equity Fund în valoare de 30 de milioane de euro, Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi ale partenerilor instituţionali sau persoane fizice. Din echipa fondului fac parte Cristian Munteanu, în calitate de Managing Partner, dar şi Dan Călugăreanu, Florin Vişa, respectiv Radu Stoicoviciu ca parteneri. Aceştia au o bogată experienţă în zona de investiţii şi private equity.
”În primul fond am făcut 4 exit-uri cu o rentabilitate de 45% şi am avut un singur write-off după o investiţie de 200.000 de euro. Aproximativ 35% din companiile în care am ales să investim au crescut în fiecare lună timp de un an şi jumătate”, a explicat Dan Călugăreanu.
O diferenţă semnificativă între cele două fonduri reprezintă faptul că EGV II are o libertate mai mare de a alege în ce start-upuri investeşte, primul fiind limitat geografic atât la nivelul ţării cât şi în interiorul ei.
”În cel de-al doilea fond vom investi în 20-35 de start-upuri care pot fi de oriunde în lume, vom pune banii acolo unde aceştia performează cel mai bine. Ne dorim ca două treimi din aceştia să ajungă în România, iar restul în străinătate. Ţara noastră este puţin căutată de investitori, însă România contează mult pentru noi”, a continuat acesta. Valoarea tichetului este între 200.000 şi 6 milioane de euro, acesta depinzând de nevoile companiei. Suplimentar, start-upul poate primi acces la furnizori, infrastructură, procesare şi servicii de cloud.