Familia Oltean din Reghin, care deţine grupul de firme Maviprod-IRUM, mizează pentru anul în curs pe o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 59 milioane de euro, în creştere cu 5% faţă de anul trecut, potrivit Ziarului Financiar. Grupul de firme Maviprod-IRUM a realizat anul trecut o cifră de afaceri totală de 55,9 mil. euro.
”Pentru anul 2024 avem planificate investiţii pentru dezvoltarea unor sisteme de împachetare şi protejare a pieselor de schimb în vederea livrării la clienţii finali, extinderea zonelor de depozitare pentru piese de schimb şi materii prime, respectiv implementarea unui data center nou cu capabilităţi de procesare mărite, pentru a putea face faţă întregului flux de date din companie şi care asigură virtualizarea mediului de lucru al utilizatorilor. Ne mândrim şi reprezentăm România pe patru continente, în peste 35 de ţări, dar nu ne oprim aici, obiectivele sunt mari şi avem încredere că vom ajunge acolo unde ne-am propus”, a declarat Mircea Eugen Oltean, director general al IRUM Reghin, citat de ZF.
IRUM produce în fabrica din Reghin tractoare şi utilaje TAF (tractoare articulate forestiere), utilaje agricole, încărcătoare, transportoare, echipamente pentru întreţinerea drumurilor forestiere, însă fabrică şi piesele aferente acestora.
Pe plan local, IRUM vinde prin intermediul punctelor proprii de vânzare şi distribuţie, însă compania colaborează şi cu firmele private din domeniul exploatărilor forestiere, fermieri, composesorate, asociaţii agricole, dar şi cu Romsilva.
IRUM a încheiat parteneriate cu companii din Africa de Sud, Spania, Slovacia şi Chile, pentru a putea livra tractoare în zonele respective. Astfel, în prezent produsele IRUM ajung la export în 35 de ţări de pe patru continente, pe pieţele din Franţa, Germania, Belgia şi Luxemburg, Slovenia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Spania, Afica de Sud sau Chile, potrivit unor informaţii anterioare.