Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, intenționează să-și extindă afacerile pe zona de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale. Compania analizează varianta de a achiziționa un business deja matur, în atenție fiind furnizarea gazelor naturale și electricitate de la E.ON Energie, potrivit HotNews.ro.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din România, cu un portofoliu de circa 3,4 milioane clienți.
Romgaz a încheiat anul 2023 cu un profit net de 2,8 miliarde de lei. E.ON Energie a înregistrat o cifră de afaceri de 13,7 miliarde de lei și o pierdere de 358,8 milioane lei. Acționarul majoritar al E.ON Energie România este E.ON România SA cu 68%. Activitatea de furnizare este separată de cea de distribuție, care deservește 20 de județe.