12.1 C
Cluj-Napoca
joi, mai 23, 2024
Google search engine
AcasăANUNȚURIAFIR implementează soluţii UiPath pentru a creşte accesul fermierilor la fondurile europene

AFIR implementează soluţii UiPath pentru a creşte accesul fermierilor la fondurile europene

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) implementează platforma de automatizare de procese de business a UiPath (NYSE: PATH), companie lider în tehnologie software de automatizare a întreprinderilor şi inteligenţă artificială, prin intermediul căreia instituţia îşi propune să simplifice modalitatea de obţinere a documentelor şi autorizaţiilor necesare pentru dosarul cererii de finanţare de către fermieri.

”Tehnologia a stat dintotdeauna la baza transformării şi a progresului şi în acest caz automatizarea bazată pe Inteligenţa Artificială (AI) joacă un rol extrem de important în  accelerarea şi eficientizarea unor procese cheie pentru fermieri”, spune George Chiriţă,  directorul general al AFIR.

Potrivit acestuia, noul demers al agenţiei are un impact direct asupra modului în care fermierii accesează finanţări pentru investiţii prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferindu-le un timp considerabil redus în procesarea dosarelor de finanţare şi, implicit, costuri mai mici pentru obţinerea şi depunerea autorizaţiilor şi avizelor necesare.

Automatizarea permite solicitarea în mod direct a unor documente instituţiilor publice. De asemenea, sprijină extragerea unor informaţii ale solicitanţilor şi ale beneficiarilor FEADR de la instituţii cu care Agenţia a încheiat protocoale de colaborare.

În paralel, la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost implementate soluţiile de software UiPath pentru automatizarea unor proceduri repetitive, precum obţinerea datelor furnizate de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

”Automatizarea bazată pe Inteligenţa Artificială este un motor al progresului şi are potenţialul de a revoluţiona şi accelera tranziţia către o agricultura digitalizată. Prin facilitarea accesului mai rapid şi cu costuri mai mici ale fermierilor români la fonduri europene, AFIR oferă un ajutor necesar acestei categorii care conduce la creşterea performantei în agricultură, creând premisele pentru un parcurs mai bun pentru sectorul agricol din România”, adaugă Daniel Dines, cofondator şi Chief Innovation Officer al UiPath.

AFIR gestionează de 23 de ani fondurile europene nerambursabile acordate României pentru finanţarea investiţiilor în agricultură şi a dezvoltării spaţiului rural, precum şi pentru efectuarea plăţilor către fermieri. Fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală gestionate la nivelul AFIR reprezintă o prioritate şi au contribuit la creşterea agriculturii şi a nivelului de trai în mediul rural prin absorbţia celor 21 de miliarde de euro, plăţi efectuate către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice locale, pe parcursul a 3 exerciţii financiare: SAPARD (2000 – 2006), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 şi PNDR 2014 – 2020. De anul acesta, AFIR implementează Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul căruia fermierii pot beneficia de fondurile alocate în valoare de 5,87 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments