0.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, martie 22, 2025
Google search engine
AcasăANUNȚURItbi bank a raportat pentru 2023 un profit net consolidat de 42,4...

tbi bank a raportat pentru 2023 un profit net consolidat de 42,4 milioane de euro, plus 16%

tbi bank a raportat pentru 2023 un profit net consolidat de 42,4 milioane de euro, cu 16% mai mare decât profitul de 35,5 milioane de euro obţinut în 2022. Banca  a încheiat parteneriate cu noi parteneri comerciali, inclusiv noi verticale, şi este prezentă în peste 20.000 de locaţii ale comercianţilor. În plus, strategia de devoltare a vizat atât liniile de afaceri retail, cât şi cele pentru IMM-uri.

În 2023, tbi bank a gestionat 2,5 milioane de cereri de finanţare în România, Bulgaria şi Grecia, de două ori mai multe decât în 2022. Banca a acordat aproape 750.000 de împrumuturi în valoare de aproape 1 miliard de euro, în creştere cu 33%.

Activele băncii s-au majorat cu aproape 40% şi se ridicau la sfârşitul lunii decembrie 2023 la 1,48 miliarde de euro (de la 1,07 miliarde de euro la sfârşitul lunii decembrie 2022). Portofoliul de credite a crescut cu 34%, la 1,04 miliarde de euro, iar 71% dintre cererile de finanţare au fost făcute prin canale digitale (faţă de 51% pentru 2022).

Venitul operaţional al tbi bank a crescut cu 32%, până la 203 milioane de euro, în principal datorită creşterii cu 27% a dobânzilor nete şi susţinută de creşterea cu 25% a veniturilor nete din taxe şi comisioane. Această evoluţie a permis profitului operaţional pentru 2023 să ajungă la 146 de milioane de euro.

De asemenea, portofoliul de depozite al tbi bank a ajuns la 1,12 miliarde de euro la sfârşitul lunii decembrie 2023, în creştere cu 38% faţă de anul precedent. Principalul motor al creşterii a fost portofoliul de depozite la termen din retail, unde creşterea a fost şi mai mare, de 47% faţă de decembrie 2022.

Creşterea cheltuielilor generale ale băncii cu 20%, până la 96 de milioane de euro, a fost determinată în principal de creşterea accelerată a portofoliului de credite şi de investiţiile în noi linii de afaceri (neon) şi pieţe (Grecia).

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments