Consiliul de administraţie al BNR a decis în şedinta de astăzi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an şi a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an. De asemenea, Banca Natională a păstrat neschimbată şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
BNR a mentinut dobânda de politică monetară la 7% şi în prima şedintă din 2024, din luna ianuarie, după în 2023 au fost şapte şedinţe consecutive în care rata-cheie a rămas neschimbată.
”Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung, sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse”, se arată în minuta şedintei de politică monetară.
În şedinţa de astăzi, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2024, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Astfel, prognoza actualizată reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent – sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite indirecte –, şi a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 şi cu proiecţia precedentă.