6.7 C
Cluj-Napoca
vineri, februarie 23, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALPehart Tec a investit 8 mil. euro într-o nouă linie de producţie

Pehart Tec a investit 8 mil. euro într-o nouă linie de producţie

Pehart Grup, unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est, intră pe piaţa produselor Away from Home, sub brandul Sovio, în urma unei investitii de peste 8 milioane euro într-o nouă linie de productie.

Noul portofoliu va include în prima fază 18 produse, printre care prosoape de hârtie, cearşafuri din hârtie pentru cabinete cosmetice şi medicale, şerveţele şi hârtie igienică în formate dedicate spaţiilor din zona AfH. Produsele din brandul SOVIO sunt destinate utilizării în zona de sănătate şi asistenţă medicală, restaurante, hoteluri, instituţii publice, în industria alimentară şi spaţiile industriale, în toalete din locaţii publice.

”Unul dintre obiectivele majore de business pentru anul trecut a fost pătrunderea Pehart Grup pe piaţa Away from Home. SOVIO, noul brand pe care l-am lansat, respectă standardele de calitate cu care ne-am obişnuit clienţii. Hârtia are un grad ridicat de puritate şi rezistenţă, iar tehnologiile cu care este utilată linia de conversie conferă produselor capacitate ridicată de absorbţie, elasticitate şi grad sporit de fineţe. Folosim în producţie doar celuloză certificată FSC, amestec fibros de celuloză din răşinoase, foioase şi eucalipt, fără niciun alt adaos de material reciclat sau fibre mecanice. Şi pentru că provine din păduri special crescute pentru producţia de hârtie, nu are impact negativ asupra mediului. În acest moment, brandul SOVIO este destinat pieţei interne, dar într-un orizont de timp mediu nu excludem pătrunderea pe pieţe externe”, spune Gabriel Stanciu, General Manager Pehart Grup.

Grupul a derulat anul trecut investitii totale de peste 20 milioane de euro, pentru diversificarea portofoliului, creşterea capacităţii de export şi eficientizarea energetică a liniilor de producţie. Diversificarea portofoliului este o tendinţă constantă a ultimilor ani, când compania a lansat produse de hârtie umedă sub brandul Pufina, un segment de nişă pe piaţă în acest moment, dar aflat într-un trend ascendent. Compania a alocat anul trecut 12 milioane de euro optimizării performanţelor energetice ale liniilor de producţie din cele două fabrici din Petreşti-Sebeş şi Dej.

Procesul de retehnologizare a capacităţilor de producţie va continua şi în 2024, obiectivul fiind obţinerea calităţii premium a produselor cu un consum optimizat de energie. Compania are o istorie de aproape 200 de ani, fiind cea mai veche fabrică de hârtie din România. Pehart Grup produce aproximativ 40% dintre produsele din hârtie existente în magazinele româneşti. Anual, în fabricile din Petreşti-Sebeş şi Dej, sunt produse 100.000 de tone de hârtie tissue, iar capacitatea de procesare a produselor finite se ridică la peste 75.000 tone. Circa 35% din totalul producţiei este în acest moment exportată, iar restul este vândut în ţară.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments