Mastercard a demarat perioada de depunere a cererilor de aplicare pentru Fondul de Inovare Strive EU, o iniţiativă menită să accelereze dezvoltarea soluţiilor pentru susţinerea IMM-urilor din UE în transformarea lor digitală.
Fondul de Inovare Strive EU va acorda granturi fără capitalizare de până la 500.000 de euro pentru până la 20 de proiecte din statele membre ale UE, inclusiv România, oferind de asemenea asistenţă tehnică şi îndrumare pentru a sprijini accelerarea dezvoltării soluţiilor lor.
”Adoptarea tehnologiilor şi a inovaţiilor este resortul prin care se atinge sustenabilitatea în afaceri. Dacă corporaţiile şi administraţia publică s-au alăturat acestui trend, întreprinderile mici nu au adoptat încă pe deplin posibilităţile şi impactul noilor tehnologii. Afacerile mici sunt fundamentul comunităţilor noastre şi au un impact economic semnificativ. Cu toate acestea, administrarea unei afaceri mici este mai dificilă şi complicată. Mai mult de 40% dintre IMM-uri au fost expuse riscului de închidere din cauza efectelor legate de pandemie, evidenţiind nevoia de reţele, finanţare, instrumente şi resurse pentru a prospera în economia digitală. Prin Strive EU, avem posibilitatea de a sprijini redresarea şi dezvoltarea durabilă a întreprinderilor mici într-un peisaj economic în continuă schimbare”, explică Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România şi Croaţia.
Proiectul se adresează companiilor de toate dimensiunile – de la startup-uri la companii mai mature, cu condiţia să solicite inovaţii care să ajute comunitatea de mici întreprinderi din Europa să Deblocheze capitalul de lucru şi de credit prin finanţare integrată; Facă trecerea în mediul digital în condiţii de siguranţă, consolidând securitatea cibernetică; Navigheze prin preferinţele în continuă evoluţie ale consumatorilor şi aşteptările de reglementare referitoare la sustenabilitatea mediului înconjurător; Valorifice inteligenţa artificială (IA) pentru a economisi timp şi a genera profit.