Numărul de zboruri din 2023 a avut o scădere de doar 0,3% daţă de perioada din 2019, potrivit datelor Eurocontrol, ceea ce arată că traficul aerian este similar cu cel de dinainte de pandemie.
În termeni de pasageri, numărul acestora a avut însă o creştere anul trecut faţă de 2019. În perioada ianuarie – octombrie, numărul de pasageri care au tranzitat aeroporturile locale a fost de circa 20,9 milioane de persoane, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Dacă această tendinţă se va vedea şi în ultimele două luni din an, numărul de pasageri ca depăşi rezultatele înregistrate în perioada de dinainte de pandemie.
Aeroportul Otopeni, cel mai mare terminal după numărul de pasageri, a fost tranzitat de către 12,3 milioane de persoane, urmat de Cluj, cu 2,7 milioane de pasageri, şi Iaşi, cu 1,9 milioane de persoane. Apetitul pentru călătorii a accelerat şi în 2023, iar odată cu acesta au crescut şi tarifele pe care pasagerii le-au plătit pentru un bilet de avion. Tarifele biletelor de avion în Europa au fost cu 20-30% mai mari în vara trecută faţă de perioada similară din 2019.
Creşterile tarifelor, spun companiile aeriene, vin ca urmare a creşterii costurilor cu combustibilul, cât şi din cauza problemelor privind aprovizionarea cu piese şi componente pentru aeronave. A existat o penurie de componente şi termene mari de livrare din partea producătorilor. Cu toate acestea, Wizz Air şi Ryanair, cei mai mari operatori aerieni de pe plan local, se aşteaptă la profituri consistente pentru anul 2023.
Wizz Air este cel mai mare operator de pe plan local, având o cotă de piaţă de peste 50%, care a crescut odată cu căderea Blue Air, principalul competitor al operatorului ungar. Cea mai mare piaţă din portofoliul Wizz Air este România, unde operatorul aerian are şase baze, la Bucureşti, Cluj, Craiova, Sibiu şi Timişoara şi numără 171 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări.