Anul 2024 ar putea aduce o scădere a vânzărilor producătorului român de îngheţată Ice Dyp Balas, controlat de familia Balaş din Timiş, având în vedere noile modificări fiscale şi creşterea TVA la 19% la produsele cu zahăr. Avansul TVA va aduce cu sine o creştere a preţurilor la raft.
”Pentru compania noastră, ne aşteptăm să fie un an mai bun decât anul acesta. Motivul este faptul că ne-am extins capacitatea de producţie, ne-am extins aria de distribuţie şi ne-am mărit numărul de parteneri din România şi Europa, ba chiar şi în afara Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că pe lângă România, mizăm şi pe export. Am făcut câteva investiţii anul acesta şi bineînţeles nu ne vom opri aici, iar efectele acestor investiţii se vor vedea în producţia şi vânzările de anul viitor”, a declarat Adela Mărgean, national sales manager în cadrul Ice Dyp Balas SRL, citată de ZF.
Ice Dyp Balas din judeţul Timis, controlat de Vasile şi Maria Balaş, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 62,3 mil. lei (12,6 mil. euro), în creştere cu 23% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a achiziţionat în 2020 fabrica companiei Ati-Cream, controlată tot de antreprenori români, din judeţul Harghita.