Compania Astra Vagoane Călători, controlată de Valer Blidar, a fost desemnată câştigătoare la licitaţiile de tramvaie din Oradea şi Galaţi. La licitaţia pentru 10 tramvaie de la Galaţi, un contract de 98 mil. lei fără TVA, s-a luptat cu turcii de la Bozankaya Otomotiv, în timp ce la Oradea a fost unic ofertant la licitaţia de 9 tramvaie, cu posibilitatea suplimentării cu încă 16 tramvaie, un contract cu o valoare totală de 219 mil. lei.
Compania va finaliza 2023 cu afaceri de peste 500 mil. lei (100 mil. euro), mai mult decât dublu faţă de nivelul din 2022, potrivit Ziarului Financiar. Anul acesta fabrica a produs 62 de locomotive, din care 55 pentru Bucureşti, iar restul pentru Arad şi Brăila. Producătorul a fost unicul ofertant la licitaţia de la Brăila pentru şase tramvaie, un contract de 60 mil. lei.
Mai mult, Astra Vagoane Călători a fost însă singurul ofertant la Arad, valoarea licitaţiei a fost de 200 de milioane de lei, tramvaiele urmând să fie livrate în 48 de luni. La finalul anului trecut Primăria Arad a lansat licitaţia pentru achiziţia de 25 de tramvaie, finanţarea urmând să fie asigurată prin Programul Operaţional Regional 2021-2027 şi PNRR.
Fabrica de la Arad este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de material rulant. Datele publice arată că Astra Vagoane Călători, desprinsă din fosta Întreprindere de Vagoane Arad, care a produs primele garnituri pentru metroul bucureştean, a finalizat cu afaceri de 225 mil. lei anul trecut, faţă de afaceri de 280 milioane de lei anul anterior şi profit net de 3,7 milioane de lei anul trecut, faţă de profit net de 11 mil. lei anul anterior, arată mfinante.ro.