Compania Omnia Plast, controlată de grupul Sunino Spa din Italia, care produce în trei fabrici echipamente sportive de iarnă, jucării, dar şi alte produse din plastic, are disponibile în prezent 115 locuri de muncă pentru unitatea de producţie din Satu Mare, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare. Cele mai multe joburi disponibile sunt pentru muncitori necalificaţi în industria confecţiilor (55), dar şi pentru cusători piese din piele şi înlocuitori (25), confecţioneri articole din piele şi înlocuitori (20), tălpuitor (10) sau pregătitor piese încălţăminte (5), conform AJOFM Satu Mare.
Tot ceea ce produce compania în România se valorifică pe piaţa externă. Omnia Plast nu are un brand propriu, pieţele principale fiind Italia, Franţa şi Germania, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. La început, activitatea Omnia Plast consta în fabricarea articolelor pentru sporturile de iarnă, de la proiectare şi până la producţia de articole sportive. În secundar s-a dezvoltat activitatea prin producţia de articole destinate îngrijirii copiilor, jucării şi componente ale acestora, producţia de ambalaje din plastic, potrivit datelor publice.
În fabrica din Chiajna se produc echipamente sportive de iarnă (clăpari de schi) pentru un brand internaţional din top 3, la fabrica din Clinceni se produc jucării pentru copii, dar şi produse de irigaţii de grădină, aspersoare, role cu furtun, şi în Satu Mare se produce o jucărie de copii care intră în contact cu alimente (jucării pentru ouă de ciocolată – n.red). În prezent aproape 1.200 de angajaţi lucrează în cele trei fabrici ale Omnia Plast, potrivit unor informaţii furnizate anterior de producător.
În 2022, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 291,7 mil. lei (59,1 mil. euro), un profit net de 26,9 mil. lei (5,4 mil. euro) şi un număr mediu de 1.002 angajaţi, potrivit datelor publice. Italienii de la Sunino Spa deţin 85% din acţiunile Omnia Plast, iar Plastic Legno Spa din Italia (Castellamonte) controlează 10%, potrivit celor mai recente date. Grupul Sunino din Italia controlează fabrici în Italia, Ungaria, India, Republica Moldova şi Hong Kong, potrivit datelor de pe site-ul grupului, cu afaceri totale de circa 85 de milioane de euro din producţia produselor din mase plastice.