Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, estimează că va finaliza anul 2023 cu o cifră de afaceri de aproximativ 35 mil. euro, după ce în primele nouă luni din acest an afacerile companiei au ajuns la 28,3 mil. euro. ASA CONS România a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de peste 33 mil. euro.
”Ca estimare pentru finalul anului 2023, ne propunem să atingem sau chiar să depăşim valoarea de 35 de milioane de euro, care ar fi de departe cea mai bună performanţă din istoria companiei noastre. Dintre proiectele de investiţii derulate în acest an, cel mai important a fost achiziţia unui teren care să permită extinderea depozitului nostru actual. Practic, am reuşit să obţinem astfel o creştere cu 30% a capacităţii noastre de depozitare”, a declarat Bogdan Bulgaria, managing director pentru Europa de Est al grupului CONSOLIS, citat de ZF.
În 2022 cele mai mari investiţii ale companiei au mers către dotarea fabricii cu tipare noi şi în reparaţia capitală a uneia dintre staţiile de producţie a betonului, precum şi a silozurilor de stocare a materiei prime. Compania a investit şi în echipamente mobile, dar şi în sisteme şi dispozitive pentru creşterea siguranţei angajaţilor la locul de muncă. În primul trimestru din acest an compania a finalizat instalarea unei baterii de panouri fotovoltaice pe o parte din halele de producţie, panouri care au început să producă energie verde din luna februarie. Panourile sunt prevăzute să compenseze 30-40 % din consumul nominal de energie al fabricii.
În perioada ianuarie-septembrie 2023, compania a fost implicată în mai multe proiecte importante, precum centre logistice pentru marii dezvoltători din acest domeniu – CTP sau WDP, magazine din reţeaua Dedeman, hale de producţie şi depozitare din domeniul food, cum ar fi Tymbark, Fuchs sau BHS (Hell energy drink). De asemenea, ASA CONS România este implicată în proiectul de 650 mil. euro al Nokian Tyres de la Oradea, aflat în prezent în curs de finalizare.