Prodlacta, unul dintre cei mai mari producători locali de lactate, şi-a cerut insolvenţa, conform datelor de pe site-ul Tribunalului Braşov, unde a fost depus dosarul. Conform datelor de pe site-ul tribunalului cererea a fost făcută de debitorul (Prodlacta SA n-red), iar la creditor este trecută compania SC SLF PROTECT SECURITY SRL, PRIN REPREZENTANT LEGAL.
Prodlacta este unul dintre cei mai mari producători de lactate, având o unitate de producţie în cartierul Bartolomeu din Braşov. În 2022, compania a raportat o cifră de afaceri de 142 de milioane de lei, în creştere cu 34% faţă de anul precedent. Profitul net a depăşit 2 milioane de lei, de peste trei ori mai mare decât în anul precedent. Numărul de angajaţi a fost de aproape 300, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.
Prodlacta este listată la Bursa de Valori Bucureşti, având simbolul PRAE. Compania avea în primul semestru datorii curente de peste 30 de milioane de lei. Dacă cererea de insolvenţă se aprobă, Prodlacta ar fi la a doua experienţă de acest fel. În 2011, Prodlacta a intrat în insolvenţă însă după circa doi ani a scăpat de această etapă.