Producătorul de componente auto Compa Sibiu, o companie cu afaceri de aproape 740 mil. lei în 2022, intră în industria ospitalităţii alături de grupul hotelier francez Accor, prin deschiderea unui hotel de 121 de camere la Sibiu sub brandul Mercure. Hotelul Mercure Sibiu Arsenal va funcţiona în baza unui contract de management, pe o perioadă de zece ani, între grupul hotelier Accor şi investitorul local Compa S.A. Sibiu.
”Compa este una dintre companiile de tradiţie ale Sibiului cu o istorie de peste 135 de ani. Compania noastră s-a dezvoltat împreună cu oraşul pe parcursul ultimului secol. Ne bucurăm să intrăm în industria ospitalităţii alături de partenerul nostru Accor. Sperăm că acest lucru ne va aduce mai aproape de comunitate printr-o activitate care să fie benefică atât pentru compania noastră, cât şi pentru oraş”, a transmis Dan Băiaşu, director comercial şi director general adjunct al SC Compa SA.
În urmă cu doi ani, producătorul de componente auto din Sibiu a creat firma Arini Hospitality, al cărei asociat unic este compania Compa Sibiu. Noua firmă a primit atunci un ajutor de stat de 3 mil. euro pentru dezvoltarea hotelurilor sub brandurile internaţionale din portofoliul Accor şi anume Mercure şi Ibis.
Mercure Sibiu Arsenal cuprinde 81 de camere twin, 30 de camere de tip Superior, două camere pentru persoane cu dizabilităţi, cinci camere Privilege şi trei suite Privilege. Hotelul este situat pe Bulevardul Victoriei nr. 48, peste drum de parcul Sub Arini. Acesta poate găzdui până la 200 de persoane în configuraţia de sală de bal şi 250 de persoane în configuraţia de teatru. Hotelul include, de asemenea, patru săli de conferinţă şi un foaier.
”Ne propunem ca Mercure Sibiu Arsenal să devină în curând o destinaţie emblematică pentru Sibiu şi pentru regiune”, a spus Livia Hoffman, general manager, Mercure Sibiu Arsenal.
Consolidarea prezenţei Accor în Sibiu, spune Frank Reul, director de dezvoltare pentru Europa de Est la Accor, a fost un obiectiv cheie pentru grupul hotelier. Mercure Sibiu Arsenal, afirmă el, este un hotel destinat atât călătoriilor de business, cât şi vacanţelor.
”Suntem încântaţi să vedem cum acest proiect excepţional prinde viaţă şi suntem încrezători că va deveni în curând o destinaţie remarcabilă, atât pentru călătorii de afaceri, cât şi pentru cei care se află în timpul liber”, a mai adăugat Frank Reul.
Mercure este un brand de tip midscale care combină puterea reţelei internaţionale cu experienţe de ospitalitate autentică şi cu specific local. Hotelurile Mercure sunt situate în centrele oraşelor, la mare sau la munte, portofoliul cuprinzând peste 810 hoteluri în peste 60 de ţări.
Brandul Mercure face parte din portofoliul Accor. Grupul hotelier numără la nivel mondial peste 5.300 de proprietăţi în peste 110 ţări. În România, Accor are în portofoliu hoteluri operate sub branduri ca Pullman, Novotel, Mercure sau Ibis Styles, care sunt situate în Bucureşti, Sibiu, Sighişoara, Arad şi Timişoara.