23.7 C
Cluj-Napoca
duminică, mai 19, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALUrsus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere, parte a investiţiei...

Ursus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere, parte a investiţiei de 50 de milioane de euro în fabrica de bere din Braşov

Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piaţa berii, a inaugurat în fabrica din Braşov o nouă linie de îmbuteliere, precum şi noi depozite, laboratoare şi spaţii de birouri, care vor contribui la optimizarea capacităţii operaţionale, ca parte a unei investiţii strategice de 50 de milioane de euro începute în 2020.

”În urmă cu trei ani, am demarat unul dintre cele mai curajoase proiecte de investiţii, centrat pe revitalizarea fabricii noastre din Braşov, o unitate cu o istorie îndelungată în comunitatea locală, datând din 1892, precum şi locul de origine al berii numărul unu din România – Ciucaş. În ciuda faptului că am întâmpinat situaţii imprevizibile, care au avut un impact direct şi indirect asupra planului nostru de investiţii, ne bucurăm că acum noua linie şi noile facilităţi sunt pe deplin operaţionale. Sunt mândru de echipa noastră dedicată şi de efortul pe care l-au depus colegii mei pentru atingerea acestui obiectiv. În plus, sunt recunoscător pentru încrederea pe care ne-o acordă Asahi Group Holdings”, a declarat Michał Mrowiec, preşedintele Ursus Breweries.

Noua linie de îmbuteliere este instalată într-o clădire nou construită. Pentru a permite integrarea acesteia, au fost făcute multiple îmbunătăţiri din punct de vedere tehnologic, iar demersul a inclus şi diverse lucrări de infrastructură. Pentru a opera mai eficient, Ursus Breweries a construit, de asemenea, şi un depozit nou la parterul noii clădiri, care are o suprafaţă de 1.800 mp, şi care este destinat depozitării produselor finite, organizând un alt depozit de 1.200 mp pentru ambalaje. Alături de acestea, investiţia include noi laboratoare, spaţii de birouri suplimentare şi noi facilităţi pentru cei peste 200 de colegi care lucrează în fabrica de bere.

Ursus Breweries  a avut în 2022 o cifră de afaceri de 2,279 miliarde de lei (circa 462 mil.euro), în creştere cu peste 6% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Profitul net al Ursus Breweries s-a situat anul trecut la 97 milioane de lei, în scădere cu 62% faţă de anul precedent. Compania are peste 1.600 de angajaţi.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments