5.7 C
Cluj-Napoca
marți, octombrie 8, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALAgenţia de turism Eximtur Cluj a ajuns la afaceri de 40 mil....

Agenţia de turism Eximtur Cluj a ajuns la afaceri de 40 mil. euro în primele nouă luni din 2023, plus 20%

Agenţia de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, controlată de familia Morariu, a realizat o cifră de afaceri de 40 mil. euro în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă transmis de companie. Vânzările Eximtur pe segmentul business travel au crescut cu 30% în perioada ianuarie-septembrie 2023, faţă de perioada corespondentă din 2022. 

”Această creştere semnificativă se datorează în mare parte portofoliului de clienţi corporate, care şi-au intensificat deplasările în scop de business şi au reluat în forţă organizarea de evenimente de tip team-building, incentive şi formare profesională atât în ţară, cât şi în străinătate. Consultanţii Eximtur au emis peste 14.000 de bilete de avion pentru călătorii de afaceri, dintre care 50% au fost pentru destinaţii europene, 30% pentru zboruri intercontinentale şi 20% pentru rute interne”, se arată în comunicatul de presă al companiei. 

Cele mai apreciate destinaţii externe de către clienţii corporate Eximtur pentru evenimentele de tip incentive sunt: Turcia, Elveţia, Italia şi Grecia. În acelaşi timp, Irlanda şi Canada au fost printre cele mai căutate destinaţii pentru evenimentele de tip training, conferinţă sau congres. În funcţie de pachetul de servicii de călătorie rezervat, clienţii corporate au fost dispuşi să cheltuie bugete între 400 de euro şi 3.200 de euro de persoană. Numărul de participanţi a variat între 15 şi 100 de persoane pe eveniment. 

”Cele mai populare destinaţii din România pentru delegaţiile individuale au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Aceste oraşe se remară prin multiple oportunităţi de afaceri şi diverse evenimente culturale. La nivel naţional, unităţile de cazare clasificate la 4 stele au înregistrat cea mai mare cerere, reprezentând 50% din numărul total de 11.000 de nopţi de cazare rezervate. Preţul mediu pentru o cameră la 4 stele a fost de 80 de euro pe noapte, cu mic dejun şi taxe incluse.”, potrivit comunicatului Eximtur.  În ceea ce priveşte evenimentele de team-building organizate în România, clienţii Eximtur au ales staţiuni precum Cheile Grădiştei, Covasna şi Băile Felix.

În sezonul estival, clienţii agenţiei clujene de turism au ales în special Mamaia, Năvodari şi Olimp. Numărul de participanţi la evenimentele corporate în România a fost între 40 şi 150 de persoane, iar bugetul minim alocat a fost de 1.600 de lei, plus TVA de persoană pentru un sejur de două nopţi cu pensiune completă, activităţi de team-building şi organizarea unei petreceri cu DJ.

”Pentru clienţii business travel mai pretenţioşi, dispuşi să aloce bugete pe măsură, organizăm evenimente în locaţii cu servicii premium, care oferă, pe lângă serviciile de cazare şi conferinţe, experienţe gastronomice deosebite, precum şi concepte holistice de Spa&Wellness”, au mai transmis reprezentanţii companiei Eximtur.

Compania românească de călătorii Eximtur a împlinit, în acest an, trei decenii de existenţă, timp în care a deservit peste 4 milioane de călători şi peste cinci sute de companii pentru călătorii de afaceri, a vândut peste 1 milion de bilete de avion şi peste 2 milioane de vacanţe. Eximtur are în portofoliu 12 agenţii, dintre care şase sunt deţinute direct, iar celelalte şase sunt sub franciză. Românii au cheltuit 3,7 miliarde de euro pe deplasări în străinătate în prima jumătate din acest an, nivel aproape dublu faţă de perioada similară din 2019, an de referinţă în turism şi în creştere cu 14% faţă de S1 anul anterior, arată datele de la BNR şi calculele ZF.

O dată cu ridicarea restrictţiilor de după pandemia Covid-19 românii au scos tot mai mulţi bani  pentru călătoriile în străinătate şi deşi a crescut şi suma cheltuită de străini în ţară balanţa continuă pe deficit. Străinii lasă pe deplasările în ţară mai puţini bani faţă de suma cheltuită de români în străinătate. România nu reuşeşte să atragă turişti străini aşa cum o fac Grecia, Turcia, Italia, Spania sau Franţa, unde turismul reprezintă un motor pentru economie şi contribuie cu 15-25% în PIB-ul acestor ţări. Cele mai  mari agenţii de turism fac bani din trimiterea românilor în călătorii în străinătate (outgoing), pe piaţa locală fiind foarte puţine companii care aduc străini în ţară. În sezonul de vară avioanele charter duc turiştii  în Grecia, Turcia şi alte destinaţii.

Creşterea numărului de deplasări se vede şi în traficul de pasageri pe aeroporturile din România, care s-a ridicat la 21 de milioane de pasageri anul trecut, în creştere cu 87,5% faţă de anul 2021 şi aproape triplu faţă de anul 2020, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR). Spre comparaţie, în anul de referinţă 2019, cel mai bun an din turism, aeroporturile erau tranzitate de 23 de milioane de pasageri.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments