Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni de la 1 decembrie 2023, sub numele de Liniile Aeriene Române (LAR), la care ar urma să participe consiliile judeţene din ţară care administrează aeroporturi. Potrivit oficialilor CCIR, noul operator aerian va gestiona zborurile unui număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între principalele oraşe ale ţării.
”În momentul de faţă, dacă cineva îşi doreşte să ajungă pe calea aerului de la Constanţa la Timişoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două oraşe ale României. (…) Pentru oamenii de afaceri şi nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între oraşe situate la sute de kilometri distanţă unul de celălalt, economia de bani şi de timp fiind evidentă”, spune Mihai Daraban, preşedintele CCIR.
Afirmaţia preşedintelui CCIR a fost făcută în cadrul unei întâlniri dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României, la care au participat, atât fizic, cât şi online, reprezentanţii consiliilor judeţene din Arad, Braşov, Bacău, Constanţa, Maramureş şi Sibiu.
De asemenea, la reuniune au mai fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, care au întocmit studiul privind conectivitatea aeriană, şi specialişti din domeniul aeronautic din cadrul Aeroportului Delta Dunării Tulcea, Aeroportului Internaţional Arad, Aeroportului Internaţional Maramureş, Aeroportului Ştefan cel Mare din Suceava, Aeroportului Internaţional Craiova şi Regional Air Services Tuzla.