20.7 C
Cluj-Napoca
joi, iunie 13, 2024
Google search engine
AcasăANUNȚURICASA FILIP a inaugurat noua clădire, o investiție de 1,2 milioane de...

CASA FILIP a inaugurat noua clădire, o investiție de 1,2 milioane de Euro. Întreaga sumă a fost obținută din fonduri private, prin donații

100.000 de oameni noi se îmbolnăvesc anual de cancer în România. Din păcate 50% dintre aceștia nu au acces la tratament pentru că, încă în România există un deficit de servicii pentru acești bolnavi. Acesta este motivul pentru care aproximativ 15.000 ‑ 20.000 de persoane vin anual la Cluj‑Napoca pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului.

CASA FILIP, un spațiu de cazare, destinat exclusiv persoanelor bolnave de cancer (și membrilor de familie) care sunt nevoiți să vină la Cluj‑Napoca pentru tratament, a inaugurat la Cluj-Napoca noua clădire. Investiția se ridică la 1,2 milioane de Euro. Întreaga sumă a fost obținută din fonduri private, prin donații. 1500 de persoane s-au alăturat acestui vis și au donat bani cel puțin o dată, iar alte 300 au donat în fiecare lună. Zeci de persoane au dăruit din timpul, abilitățile și expertiza lor. Peste 100 de companii au donat bani, materiale de construcții, servicii sau reduceri la materiale. 11 biserici și organizații non-profit au sprijinit și au donat cu bucurie pentru construcție. Noul spațiu oferă 15 camere duble cu baie proprie, 2 bucătării, spălătorie, un living generos și un spațiu verde. CASA FILIP va putea găzdui în fiecare zi 40 de persoane bolnave.

CASA FILIP s‑a născut în urma unei experiențe personale, care a transformat cel mai greu moment din viața unei persoane într‑un context minunat, de a oferi sprijin oamenilor bolnavi de cancer. În anul 2015, Filip Fărăgău s‑a îmbolnăvit de cancer, și, alături de soția sa, Violeta au întâlnit în spitalele din Cluj‑Napoca sute de oameni bolnavi, care, împreună cu cei din familiile lor, erau nevoiți să stea săptămâni și luni la tratament la Cluj‑Napoca. Oraș foarte scump pentru cei mai mulți oameni din țară. În acest context greu s‑a născut ideea unui loc în care, acești oameni, care vin la Cluj nu ca și turiști, ci pentru tratament împotriva cancerului, să poată fi ajutați. Filip a decedat în 2016, la doar 36 de ani. După plecarea lui Filip, Violeta sprijinită de Fundația Osana din Arad, a reușit să deschidă CASA FILIP,în Mai 2018.

”Totul a pornit de la o nevoie pe care am văzut-o în timp ce eram cu Filip în spital. Atunci s-a deschis înaintea ochilor mei o nouă realitate – cât de mulți oameni din alte localități vin la Cluj pentru tratamente, iar unii dintre ei, împreună cu o persoană dragă trebuie să stea chiar și luni de zile aici. M-am întrebat – cum e posibil ca într-un oraș precum Clujul, unde sunt resurse și bani să nu fie un loc pentru oamenii bolnavi, care nu vin de plăcere în Cluj, ci pentru că nu au de ales? Gândul acesta m-a revoltat și am știut că, odată, va trebui să fac ceva despre asta! Nu știam cum sau când, mă gândeam că poate voi închiria ceva, dar nu am avut niciun dubiu legat de nevoia unui astfel de loc.”, afirmă Violeta Goron, Director CASA FILIP.

În 2018, CASA FILIP își avea sediul pe strada Odobești din Cluj‑Napoca. O casă cu 6 dormitoare, unde erau găzduite 12 persoane. Din Decembrie 2018 s‑a mai adăugat o garsonieră, apoi alte 2 apartamente unde primeau persoane bolnave de cancer. CASA FILIP areușit să cazeze peste 1000 de persoane în 5 ani de activitate, dar au refuzat mii de oameni care ar fi avut nevoie, în lipsa unui spațiu suficient de mare.

”Îmi îndrept gândurile mele cu recunoștință către minunatul cămin, Casa Filip, și către oamenii care îl mențin cu atâta dragoste. Ați reușit să creați o atmosferă caldă, prietenoasă și în același timp discretă, atât de necesară oamenilor care trec prin probleme deosebite. M-am simțit ținută în palme blânde, ca la mama acasă, în vremurile bune. Mă bucur din suflet să văd cum prinde viață noua Casa Filip. Vă felicit pentru ideea de a oferi găzduire oamenilor suferinzi. Nu este un drum mai onorabil decât a ajuta și a ușura suferințele oamenilor bolnavi.” – V. din Mediaș

”Ne simțim foarte bine aici, e ca a doua casă. Soțul e cu mine, mă însoțește, suntem amândoi pensionari. La noi în familie nu am avut așa ceva, nu am avut probleme și nici nu eram familiarizată cu protocoalele de tratament pentru pacienții cu afecțiuni oncologice. Toată lumea a încercat să mă liniștească și la spital, și în familie. Am o nepoată care e doctor și ea mi-a mai spus una, alta. Și așa am trecut mai ușor.” – Stela din Baia Mare

”Sunt cu mama la Casa Filip. Am fost nevoite să înfruntăm un coșmar împreună. Tratamentele mele au fost intense, ședințe dureroase de chimioterapie și radioterapie care m-au răvășit. Din Petroșani până la Cluj, la fiecare două săptămâni, parcă luptam cu timpul și cu kilometrii ce păreau nesfârșiți. Drumurile lungi, nopțile nedormite, dar mama era mereu alături de mine, fără să clintească. Anul trecut, când eu făceam deja radioterapie, i-au descoperit mamei un cancer pe col. Din 9 mai suntem aici, la Casa Filip, aproape două luni avem. Aici sunt niște oameni minunați, absolut toți, niște îngeri. Cred că Dumnezeu aduce oamenii aici și ne-a scos în cale numai oameni buni.” Maria din Petroșani.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments