Schaeffler, the motion technology company, și start-up-ul suedez H2 Green Steel au decis să-și consolideze colaborarea deja bine stabilită. Cele două companii au luat această decizie în cadrul unei runde recente de finanțare a capitalului, în care Schaeffler a convenit să investească 65 de milioane de euro, o creștere semnificativă care are o contribuție totală de până la 100 milioane de euro.
Acesta este cel mai mare angajament de capital pe care Schaeffler l-a făcut vreodată într-o participație minoritară într-o altă companie. În calitate de partener strategic în tehnologie al companiei H2 Green Steel, Schaeffler va îndrepta cunoștințele sale către dezvoltarea de noi produse din oțel, precum oțelul verde e-steel pentru electromobilitate. În plus, cele două companii vor dezvolta împreună noi aplicații pentru utilizarea soluțiilor de rulmenți sustenabili în producție. Scopul este de a maximiza eficiența producției prin utilizarea de componente de primă calitate și soluții integrate de monitorizare a condițiilor. Cele două companii vor beneficia, de asemenea, de experiența reciprocă în domeniile digitalizării și economiei circulare.
„Obținerea sustenabilității pe întregul lanț valoric necesită colaborarea între parteneri puternici, dispuși să avanseze împreună cu angajament și hotărâre”, a declarat Klaus Rosenfeld, CEO Schaeffler AG. „Schaeffler și H2 Green Steel sunt amândoi pionieri cu adevărat inovatori și acum ne unim și mai puternic aceste capacități. Majorarea părții de capital și parteneriatul strategic în tehnologie, vin ca o etapă ulterioară a acordului de achiziție din 2021, pe măsură ce ambele organizații își propun să colaboreze și mai strâns. Împreună, aducem o contribuție semnificativă la transformarea globală a industriei siderurgice și la reducerea emisiilor de CO2.”
Oțelul verde: un factor esențial în procesul decarbonizării lanțului de aprovizionare
Schaeffler urmărește obiectivul de a opera într-o manieră neutră din punct de vedere climatic până în 2040. Până în 2030, compania își propune să atingă atât neutralitatea climatică în propriile sale procese de producție (Scope 1 și 2), cât și o reducere cu 25% a emisiilor din lanțul de aprovizionare (Scope 3). Pentru a atinge aceste obiective ambițioase, Schaeffler se concentrează sistematic pe decarbonizarea materialelor pe care le utilizează cel mai mult – în special, oțelul. În fiecare zi de lucru, compania prelucrează aproximativ echivalentul cantității de oțel necesară pentru construcția Turnului Eiffel – undeva la 7.000 de tone. Avantajul oțelului verde achiziționat de la H2 Green Steel este că are cu până la 95% mai puține emisii de CO2 înglobate (Scope 3) decât oțelul convențional produs prin intermediul cuptorului de turnare.
Andreas Schick, Chief Operating Officer Schaeffler AG, explică: „Pentru Schaeffler, oțelul reprezintă un factor cheie pentru decarbonizarea lanțului nostru de aprovizionare. Parteneriatul cu H2 Green Steel ne apropie mai mult de obiectivul nostru de neutralitate climatică. Suntem mândri să fim furnizorul numărul 1 din lume care colaborează cu H2 Green Steel în calitate de partener strategic în tehnologie. Acesta este o investiție sustenabilă pe termen lung în rețeaua Schaeffler pentru această categorie vitală de materiale.”
De peste 75 de ani, Grupul Schaeffler promovează inovații și soluții remarcabile în domeniul motion technology. Cu tehnologii, produse și servicii revoluționare pentru mobilitatea electrică, motoare eficiente în CO₂, soluții pentru șasiu, Industria 4.0, digitalizare și energii regenerabile, compania este un partener de încredere pentru a face mișcarea mai eficientă, mai inteligentă și mai sustenabilă – pe parcursul întregului ciclu de viață. Schaeffler, ca si Motion Technology Company, produce componente și sisteme de înaltă precizie pentru aplicații de transmisie și șasiuri, precum și soluții de rulmenți și rulmenți cu alunecare pentru un număr mare de aplicații industriale. Grupul Schaeffler a generat vânzări de aproximativ 15.8 miliarde EUR în 2022. Cu aproximativ 84.000 de angajați, Schaeffler este una dintre cele mai mari companii de familie din lume. Cu peste 1.250 de cereri de brevet în 2022, Schaeffler este a patra cea mai inovatoare companie din Germania, conform DPMA (Oficiul German de Brevete și Mărci).
Schaeffler România este una dintre locațiile de producție de top ale Grupului Schaeffler. Din 2002 compania produce în România, la Brașov, componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale. Într-una din cele mai mari fabrici din țară, cu aproximativ 5.000 de angajați, Schaeffler România este activă prin producție, dar și prin cercetare-dezvoltare în Engineering Center Schaeffler Romania. Mai mult, compania are o prezență foarte activă în mediul educațional, precum și prin proiecte de implicare socială.