Nokian Tyres, unul dintre cei mai importanţi jucători mondiali de pe piaţa anvelopelor, a realizat o majorare de capital de 82 milioane de lei în luna iulie a acestui an, sumă adusă la capitalul firmei Nokian Tyres Europe Operations SRL, arată datele de la Registrul Comerţului care menţionează că aportul grupului din Finlanda este a patra cea mai mare majorare de capital realizată de un investitor străin în luna iulie.
Astfel, producătorul finlandez de anvelope aduce primii bani pentru proiectul de la Oradea, o fabrică ce va produce anual 6 milioane de anvelope, pentru care au început lucrările în primăvara acestui an. Investiţia este de peste 650 mil. euro. Fabrica de la Oradea va fi prima investiţie de la zero cu o valoare mai mare de 500 mil. euro din ultimul deceniu.