9.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, octombrie 12, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALBraşovul investeşte 26 mil. lei în modernizarea iluminatului public

Braşovul investeşte 26 mil. lei în modernizarea iluminatului public

Primăria municipiului Braşov a câştigat o finanţare de aproxiativ 6 mil. lei (1,2 mil. euro) de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), pentru modernizarea iluminatului public din oraş. Valoarea integrală a proiectului de modernizare a iluminatului public din Braşov este de peste 26 mil. lei (5,2 mil. euro), cofinanţarea AFM reprezentând 23% din valoarea totală a acestuia.

Investiţia presupune modernizarea sistemului de iluminat existent pe toate străzile din municipiul Braşov, cu aparate de iluminat cu tehnologie LED, console susţinere precum şi implementarea unui sistem de control al iluminatului prin telegestiune şi senzori pentru întreg sistemul de iluminat, potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii braşovene.

”Urmează să semnăm contractul de finanţare. Este parte dintr-un proiect de peste 26 de milioane de lei prin care Braşovul va avea un sistem de iluminat public modern, eficient, economic, inteligent şi prietenos cu mediul”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, într-un comunicat de presă.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments