ProCredit Bank acordă un împrumut de 1,8 mil. euro grupului Agro Nevada Tim, controlat de Corvin Mateiu, unul dintre cei mai mari fermieri din România, în vederea achiziţiei de tractoare, semănători, discuri şi accesorii noi, prin Programul „AGRI” de cofinanţare a IMM-urilor în parteneriat cu Fondul European de Investiţii.
”Peste 45% din finanţările noastre în zona de vest a ţării sunt dedicate fermelor mici şi mijlocii. (…) Investiţiile efectuate de companie în utilaje noi şi sisteme de irigaţii, se încadrează în strategia noastră de finanţare a investiţiilor în agricultura sustenabilă şi prietenoasă cu mediul”, spune Karoly Kiss, Director al Sucursalei ProCredit Bank din Timişoara.
Exploataţia Agro Nevada Tim, cu sediul în localitatea Voiteg, este cea mai mare fermă vegetală din judeţul Timiş cu acţionariat 100% românesc. Compania a fost construită pe o strategie de extindere, atât prin luarea de suprafeţe în lucru, cât şi prin achiziţii, astfel că în prezent grupul Agro Nevada Tim are în exploatare peste 16.000 de hectare de teren agricol. În ultimii doi ani compania a investit 5 mil. euro şi într-un sistem modern de irigaţii, sumă din care mai mult de jumătate a fost susţinută din resurse proprii.
ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, deţinut de ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania. Acţionarii principali ai ProCredit Holding includ investitorii strategici Zeitinger Invest şi ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiţii pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW şi IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale).