Schaeffler susține echipa de studenți BlueStreamline a Universității Transilvania din Brașov, care a lansat noul monopost pentru competiția Formula Student, realizat si cu produse Schaeffler, made in RO. Formula Student este o competiție internațională de design în care echipe de studenți din întreaga lume concurează între ele cu mașini de curse pe care le-au proiectat și fabricat de la zero. Schaeffler este unul dintre principalii sponsori ai competiției în multe locații, implicând-se in mod concret în a da viață visului de a construi mașini de curse unice studenților pasionați de motorsport.
Dezvoltarea unui monopost nu se bazează doar pe design și performanță, ci și pe expertiza în domeniul mobilității electrice. Astfel, Schaeffler România a răspuns pozitiv provocării de a oferi suport prin produse realizate chiar în fabrica de la Brașov, care au intrat în componenta Monopostului BS23, cu care echipa BlueStreamline va participa la trei competiții internaționale de top, pe marile circuite de Formula 1 din lume în perioada 28 iulie – 28 august: în Portugalia, pe Kartodromo Castelo Branco, în Spania, pe Circuit de Catalunya, Barcelona, şi în Croaţia, pe circuitul Rimac Test Track, Micevec.
Prezent la evenimentul de lansare al Monopostului BS23, care a marcat și 15 ani de existență a echipei BlueStreamline Liviu Jelenski, Sef Serviciu Corporate Engineering Services si reprezentant Schaeffler Romania/Centru R&D, transmite faptul ca „am fost plăcut impresionat sa aflu ca echipa BlueStreamline, in pofida faptului ca 85% din componenta este reprezentata de membri noi, a reusit sa construiască un monopost mai performant decât cel de anul trecut din punct de vedere aerodinamica, raport putere/greutate si sistem electronic. Suntem bucuroși că putem contribui la formarea viitorilor lideri din industria noastră si ca putem sărbători pasiunea, tehnologia și evoluția alături de studenți de top”.
Echipa BlueStreamline pregătește Monopostul BS23 pentru lansare, în cadrul evenimentului din 26 iulie 2023.
De peste 75 de ani, Grupul Schaeffler promovează inovații și soluții remarcabile în domeniul motion technology. Cu tehnologii, produse și servicii revoluționare pentru mobilitatea electrică, motoare eficiente în CO₂, soluții pentru șasiu, Industria 4.0, digitalizare și energii regenerabile, compania este un partener de încredere pentru a face mișcarea mai eficientă, mai inteligentă și mai sustenabilă – pe parcursul întregului ciclu de viață. Schaeffler, ca si Motion Technology Company, produce componente și sisteme de înaltă precizie pentru aplicații de transmisie și șasiuri, precum și soluții de rulmenți și rulmenți cu alunecare pentru un număr mare de aplicații industriale. Grupul Schaeffler a generat vânzări de aproximativ 15.8 miliarde EUR în 2022. Cu aproximativ 84.000 de angajați, Schaeffler este una dintre cele mai mari companii de familie din lume. Cu peste 1.250 de cereri de brevet în 2022, Schaeffler este a patra cea mai inovatoare companie din Germania, conform DPMA (Oficiul German de Brevete și Mărci).
Schaeffler România este una dintre locațiile de producție de top ale Grupului Schaeffler. Din 2002 compania produce în România, la Brașov, componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale. Într-una din cele mai mari fabrici din țară, cu aproximativ 5.000 de angajați, Schaeffler România este activă prin producție, dar și prin cercetare-dezvoltare în Engineering Center Schaeffler Romania. Mai mult, compania are o prezență foarte activă în mediul educațional, precum și prin proiecte de implicare socială.