Penny România, retailer cu profil discount deţinut de grupul german Rewe, a majorat venitul minim net disponibil pentru angajaţii din cele 346 de magazine şi patru centre logistice din ţară la 3.158 lei, sumă ce include şi bonurile de masă, tichete de sărbători şi bonusuri de performanţă.
”Facem constant eforturi pentru ca angajaţii şi viitorii angajaţi să aibă un loc de muncă sigur, în care să se poată dezvolta şi să se simtă apreciaţi. Ne dorim să rămânem competitivi pe piaţă şi să le oferim o paletă cât mai variată de beneficii care să vină în întâmpinarea nevoilor lor”, spune Raffaele Balestra, CFO Penny România.
Pe lângă majorarea salarială, oficialii companiei menţionează că angajaţii beneficiază de zile libere suplimentare faţă de pragul minim solicitat de autorităţi, care sunt acordate în funcţie de vechimea în instituţie. De exemplu, pentru zece ani petrecuţi în companie, angajatul va beneficia de 27 de zile de concediu.
De asemenea, angajaţii cu o vechime de peste patru ani sunt recompensaţi cu vouchere de vacanţă. Valoarea voucherelor se calculează în funcţie de numărul anilor petrecuţi în companie. Un angajat care lucrează de peste zece ani în echipa Penny primeşte un voucher de 1.000 lei. Penny România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 7,2 miliarde de lei, în creştere cu 33% raportat la 2021.