Perla Harghitei SA, unul dintre cei mai mari îmbuteliatori de ape minerale naturale, şi-a propus pentru anul acesta să ajungă la o cifră de afaceri de peste 148 mil. lei (peste 30 mil. euro), bugetându-şi un avans de peste 18% faţă de 2022, conform Ziarului Financiar.
”Am început deja implementarea unui proiect de investiţii în valoare de peste cinci milioane de euro care presupune creşterea eficienţei liniilor de îmbuteliere a apei minerale naturale şi modernizarea şi extinderea zonei operaţionale, dar şi a clădirii administrative a companiei”, spun reprezentanţii companiei, citati de ZF.
Producătorul are în portofoliu brandurile Perla Harghitei şi Tiva Harghita, care concurează pe piaţa apelor minerale cu branduri precum Borsec, Dorna, Tuşnad, AQUA Carpatica etc. Perla Harghitei a luat naştere în 1990 ca societate de stat şi s-a privatizat în 1995. La înfiinţare, societatea avea trei fabrici de îmbuteliere, dintre care de-a lungul anilor ’90 s-au desprins două şi s-au organizat ca societăţi comerciale independente: Kraiten In Harghita şi Apemin Tuşnad, iar a treia secţie a intrat în conservare, potrivit datelor de pe site-ul companiei. în 2008-2009 Kraiten In Harghita şi Perla Harghitei au fuzionat, astfel în portofoliul companiei a intrat brandul Tiva Harghita. Compania este condusă de Ors Magyari, care ocupă funcţia de director general, iar acţionarul majoritar este Kurkó Gyárfás (99,1% din acţiuni). El deţine şi APEMIN Tuşnad, conform datelor de pe Termene.ro.