Sandoz, fabrica de medicamente deţinută de elveţienii de la Novartis, cu sediul în Târgu-Mureş, a încheiat anul 2022 cu afaceri de aproape 562 mil. lei (114 mil. euro), în creştere cu 24% faţă de anul anterior, după cum arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.
Şi profitul producătorului de medicamente a avut o evoluţie de 14% de la an la an, ajungând la aproape 20 mil. lei în 2022. Numărul mediu de angajaţi ai companiei a ajuns la 510 persoane. Din cele mai recente date oferite de companie, peste 90% din business vine din exportul produselor fabricate în România, ponderea exporturilor Sandoz din producţie este cea mai ridicată din rândul primilor cinci producători cu fabrici în România. În portofoliul companiei sunt 170 de produse, care ajung în peste 100 de ţări la nivel internaţional.
Ariile terapeutice pentru care Novartis pune medicamente pe piaţă sunt oncologie, hematologie, boli respiratorii, cardiovasculare, antiinfecţioase, neurologie, durere. Sandoz are produse biosimilare şi generice, iar în portofoliu sunt şi medicamente OTC.