Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK) a încheiat primul trimestru din 2023 cu un profit net de 4,3 mil. lei, în scădere cu 17% faţă de rezultatul net din T1/2022, la afaceri de 33,5 mil. lei, cu 8,3% mai mici, conform datelor din raportul financiar trimestrial publicat la BVB. În primele trei luni ale anului 2023, volumul primelor de asigurare distribuite de Transilvania Broker de Asigurare s-a apropiat de 233 mil. lei, cu 7,3% mai mult decât în perioada de referinţă încheiată la 31 martie 2022.
”Întrucât primul semestru al anului 2022 a fost caracterizat de o creştere generală fără precedent a activităţii de intermediere în asigurări pe fondul redistribuirii poliţelor City Insurance, perioada de referinţă (trimestrul I, 2022) reprezintă un termen de comparaţie puţin relevant pentru perioada de raportare”, se arată în raport.
Totodată, compania menţionează că în contextul unei pieţe de asigurări şi de distribuţie în asigurări aflate într-un proces prelungit de reaşezare sub imperiul incertitudinilor legislative din sfera RCA şi al repoziţionării de forţe în spectrul concurenţial pe toate clasele de asigurări, creşterea cu 19,1% a volumului de prime distribuite din clasele facultative, alături de creşterea de 4,4% pentru volumul de poliţe RCA intermediate de Transilvania Broker reprezintă rezultate favorabile pentru primultrimestru al anului curent.
”Această apreciere câştigă consistenţă cu atât mai mult cu cât, pentru conducerea Transilvania Broker, activitatea de distribuţie de asigurări facultative reprezintă vectorul de creştere strategică, prin potenţialul foarte mare de creştere în România şi prin impactul pozitiv major asupra profitului, în timp ce intermedierea de poliţe RCA rămâne, potrivit specificului pieţei româneşti de asigurări, componenta critică de suport şi consistenţă pentru creştere”, completează emitentul. Transilvania Broker remarcă de asemenea faptul că nivelul comisionului mediu brut pe clasa de asigurări RCA se află pe o tendinţă de descreştere susţinută în ultimii ani, cu impact asupra veniturilor distribuitorului de asigurări, prin prisma ponderii ridicate a acestora în portofoliul total de prime intermediate. „În acest context, dinamica în descreştere a veniturilor din activitatea de distribuţie (-8,26%) şi, respectiv, a profitului (-17%), faţă de trimestrul I al anului anterior nu reflectă o decelerare a afacerii, ci menţinerea Transilvania Broker pe o pantă ascendentă foarte bună, în condiţiile actuale de piaţă”, potrivit raportului companiei.