MedCity, dezvoltator de clădirii adresate domeniului medical, parte a grupului de companii SofMedica specializat în distribuţia de echipamente medicale, a cumpărat o clădire ultracentrală de peste 1.000 de metri pătraţi în Timişoara de la FF Group România, divizia locală a grupului grec de modă Folli Follie, într-o tranzacţie intermediată de Colliers, potrivit Ziarului Financiar.
Situată în Bulevardul Corneliu Coposu din Timişoara, clădirea urmează să fie transformată într-un imobil adresat exclusiv activităţilor domeniului sănătăţii, spun reprezentanţii companiei.
În prezent, MedCity deţine şi administrează un portofoliu de zece clădiri în România, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 17.000 de metri pătraţi, din care peste 97% este deja închiriată de companii precum Regina Maria, Synevo, Catena, Diaverum, Medima Health, Emerald, Mediplus şi Laurus Medical membrii a grupului Medicover, Aqua Clinic, Alpha Clinic sau DigestMed.
Mall-urile medicale dezvoltate de către MedCity în România au presupus până acum investiţii de peste 27 de milioane de euro, planurile companiei pentru următorii doi ani vizând extinderea sau dezvoltarea de noi proiecte, atât în oraşele existente, cât şi altele noi, precum Cluj, Braşov, Constanţa, Oradea, Sibiu.
Unul dintre cei mai mari jucători din retailul de modă şi echipamente sportive, FF Group administrează în România magazine sub brandurile Collective, Scotch & Soda, Sport Loft, dar şi platformele online collectiveonline.com si sport-loft.com, având şi un depozit propriu.
Compania este membră a Grupului SOFMEDICA, lider în inovaţie în domeniul sănătăţii, prezent în Europa încă din 1994, în România, Grecia, Ungaria, Bulgaria şi Cipru.