Primăria municipiului Braşov a demarat o investiţie de aproape 30 mil. lei (circa 6 mil. euro), finanţată prin fonduri europene în cadrul Programul Operaţional Regional, pentru realizarea unui sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului.
Proiectul include un sistem de prioritizare a traficului cu o componentă dedicateă transportului public, dispecerat de monitorizare, semaforizarea a 35 de treceri de pietoni şi 3 intersecţii, modernizarea semaforizării pentru 44 de intersectţii, instalarea a 140 de camere video şi a 249 de senzori video. Primăria Braşov a semnat contractul pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţia lucrărilor cu asocierea dintre companiile Flash Lighting Services (lider) şi Urban Scope, ambele din din Bucureşti. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
”Am semnat contractul pentru implementarea proiectului de realizare a unui sistem de monitorizare şi control al traficului. Acest proiect reprezintă axa principală pentru o mai bună, mai efficientă gestionare a traficului din oraş şi pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice. Punem accent pe transportul în comun, pe creşterea siguranţei pietonilor, a bicicliştilor, dar şi a şoferilor. Acest proiect include un sistem de prioritizare a traficului, pentru a reduce blocajele, dar şi măsuri de creştere a siguranţei pietonilor”, a spus Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, într-un comunicat de presă.