BRD Asigurări de Viaţă a încheiat anul 2022 cu un volum al primelor brute subscrise de 232,1 mil. lei, consemnând o scădere semnificativă de 35% faţă de anul 2021, potrivit datelor publicate de companie în raportul anual. Pe de altă parte, profitul net înregistrat la finalul anului trecut s-a dublat la apraope 18 mil. lei.
În ceea ce priveşte principalele segmente de asigurare din portofoliul BRD Asigurări de Viaţă, se observă o scădere semnificativă, de peste 50%, pe zona de asigurări de viaţă cu componentă investiţională. Astfel, la finalul anului 2022 volumul primelor brute subscrise a ajuns la 101,7 mil. lei, comparativ cu 228,7 milioane de lei la finalul anului 2021.
Pe zona de asigurări de viaţă pentru protecţie şi sănătate, volumul primelor brute subscrise a crescut în 2022 cu 15,2% faţă de anul 2021, până la 109,6 mil. lei, ceea ce a dus o reaşezare a ponderii în portofoliul companiei. În anul 2021 ponderea asigurărilor de viaţă pentru protecţie şi sănătate era de 27%, în timp ce zona asigurărilor de viaţă cu componentă investiţională reprezenta 64% din portofoliul BRD Asigurări de Viaţă. La finalul anului 2022, ponderea pentru asigurări de viaţă pentru protecţie şi sănătate a ajuns la 47%, aproape o dublare, în timp ce zona de asigurări de viaţă cu componentă investiţională a ajuns la o pondere de 44%.
Pe lângă cele două segmente principale de asigurări, BRD Asigurări de Viaţă are şi o zonă de asigurări generale, care la finalul anului 2022 a ajuns la subscrieri de 20,9 mil. lei, în scădere cu 33% faţă de anul 2021. Din perspectiva ponderii în totalul portofoliului, asigurările generale reprezintă 9%, nivel care a rămas constant atât în 2021, cât şi în 2022.