Grupul Carmistin, controlat de familia Paraschiv, ce cuprinde peste 20 de companii active în producţia de carne de pasăre, creşterea porcilor, creşterea bovinelor, dar şi în producţia de cereale, intră pe piaţa ouălor bio cu brandul La Provincia.
”Studii realizate pentru stabilirea profilului consumatorului au arătat faptul că piaţa noastră de ouă bio nu este destul de reprezentată şi că există o cerere semnificativă pentru un astfel de produs. Este motivul pentru care am decis extinderea gamei, sub brandul-umbrelă La Provincia, adăugând ouăle bio”, a spus Andrei Brumaru, CEO al Carmistin.
Carmistin este un business integrat şi în present lucrează peste 10.000 hectare, din care peste 30% reprezentând agricultura bio. Ouăle bio provin de la găini crescute cu acces în aer liber în ferma Carmistin, de la Leleasca (jud. Olt) şi care sunt hrănite exclusiv cu furaje din agricultură ecologică.