Institutul Regional de Oncologie Timisoara va beneficia de fonduri europene de peste 1,1 mld. lei, prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Noul spital va deservi zona de vest a tarii si va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, Ambulatoriu, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistica, endoscopie, explorari functional), bloc operator, terapie intensiva, laborator radioterapie, laborator medicina nucleara, centru pentru transplant medular si afereza celule stem).
Unitatea sanitara va avea, de asemenea, un centru pentru primirea urgentelor oncologice, si spatii de studiu si cercetare (sala multifunctionala, sali de studiu, sali de prezentari practice, birouri de studiu, etc).