Creşterea creditării şi a veniturilor a ajutat Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, să obţină un profit net de 2,18 mld. lei în 2022, an marcat de majorarea dobânzilor după creşterea inflaţiei la peste 16%, de incertitudini economice şi de criza energetică. La nivel de bancă, profitul a fost mai mare cu 22% faţă de 2021, iar la nivel de grup avansul a fost de circa 23%, câştigul întregului grup financiar Banca Transilvania fiind de 2,49 mld. lei.
”A fost un an foarte complicat, marcat de războiul din Ucraina şi de multiple incertitudini în plan economic, generate de inflaţie şi de criza energetică. În pofida acestui context dificil, economia României a traversat bine această perioadă. În ceea ce ne priveşte, am continuat să fim cel mai mare finanţator din România şi cel mai mare partener al programelor guvernamentale lansate în 2022”, spune Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.
Conducerea băncii va propune Consiliului de Administraţie ca 900 mil. lei din profitul din 2022 să fie folosiţi pentru capitalizarea băncii, restul fiind alocat pentru rezerve din rezultatul reportat, astfel că profitul va fi folosit pentru susţinerea creditării şi dezvoltării economiei.
Câştigul raportat de banca din Cluj a fost influenţat de ascensiunea veniturilor în condiţiile majorării creditării cu aproape 22%, într-un context caracterizat de dobânzi mai mari. Banca Transilvania a reuşit să obţină în 2022 venituri operaţionale de 5,36 mld. lei, în creştere cu 23% faţă de 2021.
Soldul creditelor nete acordate de banca din Cluj a înregistrat în 2022 o creştere cu 21,5% faţă de 2021, ajungând la 63,5 mld. lei. La nivelul întregului grup, volumul creditelor a ajuns la 68 mld. lei. Banca Transilvania susţine că a finanţat companii cu 19,8 mld. lei şi persoane fizice cu 8,2 mld. lei. Banca a acordat peste 260.000 de credite anul trecut şi a ajuns la peste 1,14 milioane de credite în sold.