Criboser, companie de transport marfă la temperatură controlată din Oradea (judeţul Bihor), a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 143 milioane de lei, faţă de 88,8 milioane de lei anul anterior, potrivit Ziarului Financiar.
”Anul acesta a început mai slab faţă de primele luni de anul trecut. Tot pe importuri aducem mărfuri, carne, legume, fructe, medicamente. Am mai cumpărat 30 de camioane frigorifice şi am ajuns la 180 de camioane în total. Noi găsim şoferi”, a spus pentru ZF Florian Bara, fondatorul companiei, care deţine 50% din acţiuni, citat de ZF.
Compania se ocupă exclusiv cu servicii de transport marfă în regim de temperatură controlată atât pe rute interne cât şi pe internaţional. Aproape 80% din transporturi sunt la nivel internaţional. Compania aduce pe importuri alimente din Germania, Olanda şi Polonia în România, de la fructe, legume, carne, peşte dar şi flori şi medicamente. Exporturi face din Ungaria spre vestul Europei.
Compania are clienţi din sectorul de bunuri de larg consum, medicamente, flori, chimice, dar şi automotive şi retail & fashion, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Extinderea marilor lanţuri de magazine impulsionează însă în continuare businessul transportatorilor de marfă.