Băncile din România au cea mai mare rentabilitate a capitalului (ROE), de aproape 20%, mai mult decât dublă faţă de media Uniunii Europene (UE), potrivit Ziarului Financiar.
”Băncile din România au avut un moment favorabil anul trecut pentru că a existat un decalaj între creşterea dobânzilor pe piaţa financiară la credite şi creşterea dobânzilor la depozite. Băncile din România au fost foarte bine capitalizate, cu bani suficienţi în rezerve încât nu trebuia să se omoare cu atragerea de noi depozite prin mărirea dobânzilor. Atunci, şi-au permis să întârzie mărirea dobânzilor, în timp ce dobânzile la credite, pe măsură ce BNR creştea dobânda de referinţă, acestea au crescut. Această diferenţă dintre momentul creşterii dobânzilor la credite şi momentul creşterii dobânzilor la depozite, care s-a întâmplat în a doua parte a anului 2022, a favorizat băncile. S-ar putea ca în acest an fenomenul să fie invers, dar din datele pe care le ştiu, nu sunt prea multe bănci care să fie disperate după depozite şi să fie gata să acorde dobânzi foarte mari“, a spus Aurelian Dochia, analist economic, citat de ZF.
În ciuda pandemiei COVID şi a efectelor războiului de la graniţă, băncile din România au făcut profituri record în ultimii ani. La finalul lunii septembrie 2022, profitul net al sistemului bancar a fost de 7,6 mld. lei, un nivel record, în creştere cu circa 20% faţă de câştigul băncilor din perioada similară a anului 2021.