0.7 C
Cluj-Napoca
marți, martie 5, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALConsiliul Judeţean Cluj a alocat 409 mil. lei pentru dezvoltare în 2023

Consiliul Judeţean Cluj a alocat 409 mil. lei pentru dezvoltare în 2023

Bugetul general propriu al Consilului Judeţean Cluj pentru 2023 este de peste 1,428 mil. lei (288,6 mil. euro), din care bugetul local al judeţului este de 801,4 mil. lei (aproximativ 162 mil. euro), iar puţin peste 51% din acesta este destinat dezvoltării.

În ceea ce priveşte suma totală alocată dezvoltării, respectiv 409 mil. lei, un procent de 88% este destinat finanţării proiectelor europene, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj. Banii vor fi folosiţi pentru continuarea celor 27 de proiecte din fonduri externe nerambursabile derulate în prezent de CJ Cluj şi de instituţiile subordonate din învăţământ, sănătate, cultură, asistenţă socială, managementul deşeurilor, drumuri judeţene şi digitalizare. 

”E un buget echilibrat, în cadrul căruia am urmărit să folosim cât mai eficient fondurile pe care le avem la dispoziţie. Faţă de anul trecut, procentul alocat finanţării proiectelor europene a crescut cu 3%, întrucât prioritatea absolută a Consiliului Judeţean în 2023 este finalizarea proiectelor din fonduri nerambursabile”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte programul de investiţii publice, bugetul alocat este de 28 mil. lei, marea majoritate a sumelor fiind destinate pregătirii proiectelor ce urmează a fi depuse pentru următoarea perioadă de finanţare din fonduri europene nerambursabile. 

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments