Consiliul Judeţean Cluj a câştigat un proiect european de 26,5 mil. lei (5,3 mil. euro), TVA inclus, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru dotarea ambulatoriului spitalului clinic de recuperare din Cluj-Napoca, unitate spitalicească subordonată CJ Cluj. Printre dotările preconizate a fi cumpărate se află o cameră hiperbară cu echipamentele aferente, de înaltă performanţă, terapia fiind utilizată pentru tratarea şi vindecarea a numeroase leziuni ori boli grave, un aparat pentru terapie cu microoscilaţii profunde şi un sistem pentru realitate virtuală şi tele-recuperarea deficienţelor neuromotorii şi musculoscheletale, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Cluj.
”Vorbim despre o nouă finanţare nerambursabilă extrem de consistentă pe care am reuşit să o obţinem. Prin intermediul acesteia vom achiziţiona pentru spitalul de recuperare echipamente şi aparaturi medicale de ultimă generaţie”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.