Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, subordonat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a accesat un proiect european de 100 mil. euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru construirea unei aripi noi, legată de clădirea principală printr-o pasarelă suspendată.
”Oficial, sistemul de sănătate din Bistrița-Năsăud trece la un nou nivel: s-a aprobat realizarea prin PNRR a proiectului extinderii Spitalului Județean de Urgență Bistrița (SJUB) prin construirea unei aripi noi, legată de clădirea principală printr-o pasarelă suspendată. O investiție în valoare de 100 milioane de euro. De asemenea, Ministerul Educației a dat aviz favorabil solicitării Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș de acordare a statutului clinic pentru secția medicină internă din cadrul SJUB. Prin astfel de proiecte pe care le implementăm, medicii primesc puterea de a salva vieți”, a transmis Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistriţa-Năsăud, intr-o postare pe facebook.