20.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, iulie 20, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALOVES Enterprise, dezvoltator de software din Cluj-Napoca: Avansul pieţei de software şi...

OVES Enterprise, dezvoltator de software din Cluj-Napoca: Avansul pieţei de software şi servicii din România frânează brusc pe final de an. Au fost finalizate cele mai multe proiecte IT, iar companiile pornesc cu greu altele noi

Avansul pieţei de software şi servicii din România a frânat brusc pe final de an, de la o creştere medie anuală de 15-17% a industriei la 5% în ultimele două luni, pe măsură ce multe dintre proiecte se închid, tradiţional, înainte de sfârşitul anului, iar companiile sunt rezervate în a porni altele noi în acest moment, se arată într-o analiză a OVES Enterprise, dezvoltator de software din Cluj-Napoca.

Reticenţa companiilor este justificată de  tendinţa globală de a reduce cheltuieli, în contextul  izbucnirii unei potenţiale noi crize, ca efect al prelungirii războiului din Ucraina, al inflaţiei crescute, al crizei energetice şi al concedierilor masive făcute de marile companii de tehnologie.

Dacă în mod tradiţional, în România, segmentul IT are o rată anuală de creştere de 15-17%, potrivit Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), evoluţia pe final de an, din ultimele 2 luni, arată, potrivit estimărilor OVES Enterprise, cel mult, o creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anticipând un recul mai mare anul viitor.

”În prezent, în piaţă, avem în desfăşurare un lanţ al slăbiciunilor: companiile au bani, dar investitorii sunt mai precauţi cu fondurile de care dispun, mulţi dintre producători nu mai au bugete sau le-au redus, în timp ce companiile de servicii au mai puţin de lucru. În acelaşi timp, unele proiecte sunt puse în stand-by pe o perioadă nedefinită, au loc disponibilizări masive, cel puţin în SUA, iar companiile tech care au avut un an bun merg mai departe acum doar cu produsele esenţiale, cele secundare fiind puse pe hold”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menţionând că primele semne ale unui astfel de moment au apărut prin luna august.

Acesta a adăugat că firma a trebuit să muncească de cinci ori mai mult ca să atingă targetul de 6-7 milioane de euro pe care şi l-a propus în acest an. Anul trecut, cifra de afaceri OVES Enterprise a crescut de 4 ori, ajungând la aproximativ 14 milioane de lei. Pentru 2022, compania vizează dublarea veniturilor, obiectivul asumat la începutul anului fiind de 30 de milioane de lei.

Potrivit lui Mihai Filip, finalul de an aduce şi mai puţini bani pentru programatori, fee-urile acestora scăzând în acord cu situaţia din piaţă, din cauza ofertei mai mari de dezvoltatori şi prin prisma lipsei de proiecte.

”Marile companii de tehnologie din SUA au făcut concedieri: Facebook, Twitter, Amazon etc. Fiind o ofertă mai mare de developeri în piaţă, atât din cauza concedierilor, cât şi a scăderii numărului de proiecte, şi fee-urile practicate au scăzut. Iar acest lucru generează şi o triere, o filtrare mai atentă între developerii buni şi cei mai puţin buni”.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituţii guvernamentale internaţionale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe şi sofisticate din punct de vedere tehnologic.

În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. OVES Enterprise are 107 angajaţi şi birouri în România, Germania şi Emiratele Arabe Unite.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments