2.7 C
Cluj-Napoca
luni, decembrie 2, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALAmericanii de la GlobalLogic vor plăti 240 mil. euro pentru Fortech Cluj

Americanii de la GlobalLogic vor plăti 240 mil. euro pentru Fortech Cluj

Surpriza finalului de an pe piaţa de IT din România, dar şi pe piaţa M&A locală, a fost tranzacţia prin care GlobalLogic a cumpărat Fortech Cluj, o companie antreprenorială românească de servicii IT. Surpriza cea mai mare este însă valoarea tranzacţiei. Conform unor surse ZF din piaţa de tehnologie, grupul american va plăti 240 milioane euro în două faze: 160 milioane euro imediat, iar 80 milioane euro dacă firma din Cluj îşi va îndeplini anumite ţinte în următorii 2 ani. 

În anunţul oficial cele două părţi nu au dorit să dezvăluie valoarea tranzacţiei şi nici structura ei. Fortech este o companie care furnizează servicii IT pentru clienţi globali, de altfel, acesta fiind şi principalul activ al firmei, respectiv portofoliul de clienţi, de multinaţionale, care au contracte pe termen lung.

GlobalLogic a tatonat terenul cu mai multe firme din România, dar în final a accelerat procesul cu Fortechj. Compania din Cluj a fost fondată de Călin Văduva, iar acum mai sunt încă şase acţionari, conform surselor ZF. Valorea tranzacţiei este foarte mare pentru piaţa românească şi constituie o surpriză.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments