29.7 C
Cluj-Napoca
joi, iulie 18, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALConsiliul Judeţen Sălaj vrea să construiască un centru oncologic de peste 40...

Consiliul Judeţen Sălaj vrea să construiască un centru oncologic de peste 40 mil. euro

Consiliul Judeţean Sălaj intenţionează să construiască un centru oncologic cu 110 paturi pentru persoanele diagnosticate cu cancer din întreaga regiune, investiţia fiind estimată la aproximativ 200 mil. lei (40,5 mil. euro), potrivit unui comunicat de presă al CJ Sălaj. Cu o suprafaţă construită de 1.260 mp, trei aripi şi şase niveluri, imobilul va fi ridicat în cartierul Dumbrava din Zalău, paralel cu corpul C3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Unitatea va include spaţii pentru oncologie medicală, specialităţi conexe zonei de oncologie, chimioterapie şi radioterapie.

”Numărul cazurilor de cancer este în continuă creştere, însă spaţiile disponibile în spitalul judeţean de urgenţă Zalău fac imposibilă înfiinţarea de noi paturi şi, implicit, dezvoltarea secţiei oncologie. Ca urmare, cazurile complexe sunt transferate către alte spitale din ţară, întârziind posibilitatea luării măsurilor medicale de urgenţă. Odată cu crearea noului centru vom rezolva nu doar această problemă, ci şi pe cea a accesului la radioterapie – o metodă de tratament ce revoluţionează în lupta cu cancerul, dar care este disponibilă în foarte puţine spitale din ţară. Pacienţii sălăjeni vor fi scutiţi, astfel, de drumuri la Cluj-Napoca sau Oradea, iar presiunea existentă pe unităţile medicale din marile oraşe va fi redusă. Sperăm ca viitoarele ghiduri de finanţare europeană să ne permită implementarea acestui proiect”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, într-un comunicat de presă. În evidenţa spitalului de urgenţă din Zalău se află aproximativ 6.800 de pacienţi oncologici, cu 400 mai mulţi decât în 2021, anual fiind asigurate, în ambulatoriul de specialitate, peste 12.000 de consultaţii.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments