Dezvoltatorul imobiliar Tower Invest a început construcţia unui cartier de case în zona periurbană a Sibiului, între localităţile Şura Mică şi Ocna Sibiului, iar investiţia este estimată astăzi la 12 mil. euro, potrivit Ziarului Financiar.
”Dezvoltăm acest nou cartier, care însumează 68 de case, într-o suburbie a Sibiului, situată undeva la şape kilometri de zona industrială şi la doi kilometri de Ocna Sibiului care este o destinaţie turistică. (…) Valoarea terenului ajunge undeva spre 2 milioane de euro, iar dezvoltarea va trece de 10 mil. euro, dar aici discuţiile sunt încă în curs pentru că vrem să dezvoltăm mai multe tipuri de case”, a spus Paul Achim, cofondator al Tower Invest, citat de ZF.
Proiectul se va întinde pe un teren de 4,5 hectare, unde dezvoltatorul organizează astăzi infrastructura şi drumurile, în timp ce a aşezat primele fundaţii.