Compania Ideal Foodpack din Reghin (judeţul Mureş), fondată în 2004 de Baruch Laszlo Aron, a investit într-o linie nouă de producţie pentru pahare de carton pentru lactate, potrivit Ziarului Financiar.
”Până anul acesta având în vedere că principala activitate era producţia de ambalaje din plastic, clienţii societăţii erau preponderenţi din România, dar odată cu diversificarea producţiei, a gamei de ambalaje din carton şi participarea la târguri internaţionale de profil portofoliul de clienţi din străinătate a devenit tot mai consistent prin adăugarea de noi pieţe din UK, Spania, Cehia, Norvegia, Germania”, a declarat Baruch Laszlo, fondatorul Ideal Foodpack, citat de ZF.
Compania are o unitate de producţie în Reghin. Baruch Laszlo Aron deţine 51 % iar restul acţiunilor au fost preluate în 2021 de un investitor german care a fost cooptat în firma pentru a facilita accesul la know-how, potrivit oficialilor companiei. Pentru producţia de pahare de carton pentru lactate au fost achiziţionate două utilaje din Germania, care împreună cu restul utilajelor permit realizarea de pahare în trei dimensiuni. Compania a raportat anul trecut afaceri de 14,9 milioane de lei şi un profit net de 123.000 de lei, la 40 de angajaţi, potrivit mfinante.ro.