MAM Bricolaj (simbol bursier MAM), furnizor de materiale şi accesorii pentru mobilier controlat de familia Găvan, a încheiat primele nouă luni ale anului cu afaceri de 41,5 milioane de lei, în creştere cu 8,2%, şi un profit net de 650.000 lei, jumătate din nivelul din perioada similară din 2021, potrivit raportului financiar.
”Comparativ si cu perioada anului precedent profitul net raportat la 9 luni 2022 este aproximativ in linie dacă luam în considerare ajustarea discreţionară/nerecurentă în baza de 2021 pentru corecţia cheltuielilor logistice aferente perioadei 2020-2021, în valoare de 556 mii lei (9 luni 2021 fără corecţie – 699 mii, 9 luni 2021 cu includerea corecţiei de cheltuieli logistice – 1.255 mii lei)”, se precizează în raport.
Reţeaua operează trei magazine în Bucureşti si divizia de online, care are o pondere de 5,7% in vanzările nete. Cheltuielile din exploatare au crescut cu 9%, la 40,5 milioane lei. Profitul operaţional este de 1 milion lei, în scădere cu 33%, in linie cu bugetul, deşi veniturile au fost sub buget, atat peste nivelul bugetat (34.5% vs. 34.3%) dar şi a diminuării costurilor fixe la nivel de reţea.