Finas Group, companie clujeană care operează pe piaţa energiei verzi, a devenit partener într-un joint venture cu DTEK Renewables International, principalul investitor privat de energie din Ucraina, pentru a dezvolta mai multe proiecte de energie din surse regenerabile în valoare de 150 de milioane de euro.
Cele două companii au început colaborarea la sfârşitul anului trecut printr-un proiect comun care vizează dezvoltarea unui parc eolian de 60 MW în localitatea Ruginoasa, judeţul Iaşi, pe o suprafaţă de 25 de hectare. Investiţia, care se ridică la 90 de milioane de euro, potrivit oficialilor Finas, se află în acest moment în stadiul de proiectare şi de licitaţii echipamente, urmând să fie finalizată în 2024.
În paralel, în luna iunie 2022, Finas Group şi DTEK Renewables International au demarat un nou proiect în valoare de 60 de milioane de euro, care are în vedere dezvoltarea unui parc solar de 65 MW în localitatea Glodeni, judeţul Mureş, ce se întinde pe 90 de hectare şi care va fi finalizat anul viitor. În momentul asocierii celor două companii, atât parcul eolian, cât şi cel solar aveau autorizaţie tehnică de racordare (ATR).