Diana Bîrsan, o antreprenoare din Cluj-Napoca, a pornit o afacere cu ilustraţii în care a investit doar 2.000 de euro. Micul business a fost deschis în luna august a acestui an, însă antreprenoarea are deja planuri de viitor, iar unul dintre acestea este să meargă cu creaţiile sale în afara ţării. Pandemia a fost perioada în care Diana Bîrsan şi-a descoperit pasiunea pentru ilustraţii, având mai mult timp la dispoziţie, a început să facă diverse desene, însă ulterior şi-a dat seama că din această pasiune pentru să facă un business, potrivit Ziarului Financiar.
”Anul trecut în noiembrie, am decis să fac o agendă ilustrată, iar fiecare lună din an să aibă o ilustraţie făcută de mine. Prietenii şi apropiaţii mei au zis că îşi doresc şi ei o astfel de agendă. Atunci mi-am dat seama că dacă oamenii ar folosi ceva ce eu creez, atunci am zis că ar fi bine să fac treaba aceasta profesionist, nu să o păstrez doar la nivel de business. Am deschis businessul în luna august a acestui an”, spune Diana Bîrsan, citată de ZF.
Pe lângă agende ilustrate şi semne de carte, ilustraţiile făcute de Diana Bîrsan sunt vândute în original, acestea fiind realizate manual, nu în format digital. Antreprenoarea spune că îşi doreşte ca în perioada următoare să facă şi printuri de artă, însă a ales varianta de a vinde doar creaţiile în original pentru că oamenii tind să le aprecieze mai mult. Ea face diferite ilustraţii, de la animale până la semne zodiacale reinterpretate şi plante, diversitatea creaţiilor este dată şi de ceea ce îşi doresc clienţii. Timpul alocat pentru crearea unei astfel de ilustraţii variază între 5 şi 10 ore, însă depinde foarte mult de complexitatea lucrării.
Unul dintre planurile de viitor ale antreprenoarei este să îşi trimită ilustraţiile şi în afara ţării, având deja cereri din partea unor clienţi. Pe lângă acest obiectiv, Diana Bîrsan se gândeşte să se concentreze pe viitoare colaborări cu edituri şi librării. Fiind deschis de puţin timp, antreprenoarea nu se poate susţine doar din business, însă îşi doreşte să îşi poată dezvolta afacerea suficient de mult încât să poată renunţa la jobul său actual.