30.7 C
Cluj-Napoca
miercuri, iulie 17, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALInvestiţia DP World în construcţia terminalului intermodal de lângă Aiud a crescut...

Investiţia DP World în construcţia terminalului intermodal de lângă Aiud a crescut la peste 20 mil. euro

DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, a finalizat până în prezent aproximativ 50% din proiectul terminalului intermodal de la Decea, lângă municipiul Aiud, care va conecta zona centrală a ţării cu portul Constanţa. Terminalul DP World va fi localizat în Aiud Intermodal Park România, investiţie realizată de către dezvoltatorul belgian ILD. Costul final al proiectului va depăşi 20 mil. euro, de la 15 mil. euro valoarea iniţială, potrivit Ziarului Financiar.

”Costurile iniţiale au fost estimate la 15 milioane de euro, dar dacă adăugăm şi dotarea terminalului cu utilaje specifice, precum şi scumpirile din ultima perioadă, costul final va depăşi 20 milioane de euro. Estimăm că terminalul va deveni operaţional în prima jumătate a anului 2023. Investiţia va genera 30 de locuri de muncă în mod direct în primul an şi va susţine indirect mult mai multe, în cadrul economiei orizontale. În anii următori, sperăm să putem angaja şi mai mulţi oameni, odată cu extinderea activităţilor”, a declarat Cosmin Cârstea, CEO al DP World Constanţa & DP World Logistics România, citat de ZF.

Proiectul a început în luna martie a acestui an, iar în prezent se finalizează construcţia a 4 noi linii feroviare interne, care vor deservi terminalul, fiecare în lungime de 300 de metri (în a doua etapă urmează să fie construite încă două linii), legătura cu infrastructura feroviară naţională este aproape de realizare, iar  infrastructura de utilităţi, precum alimentarea cu apă sau electricitate, este aproape gata. De asemenea, s-a realizat aproape în totalitate şi izolarea fonică a site-ului, cu scopul de a proteja comunităţile din jurul terminalului (suprafaţa acestuia va ajunge la peste 82.000 de metri pătraţi). În cadrul terminalului se va construi şi un depozit de 10.000 de metri pătraţi, care va fi disponibil pentru companiile colaboratoare.

”În primii trei ani, estimăm o capacitate de operare de şase trenuri în fiecare săptămână. Aceste trenuri vor conecta terminalul cu toate centrele de transport importante din Europa. Hub-ul din Aiud va fi conectat cu terminalul DP World din portul Constanţa, vor exista curse feroviare săptămânale, iar pe lângă containere, vor putea fi procesate şi semiremorci. Capacitatea de stocare va fi de 3.000 de containere în orice moment şi cea de procesare va fi de 50.000 containere pe an, în primii trei ani”, a mai spus Cosmin Cârstea.

Parcul logistic în care se află terminalul va avea o suprafaţă totală de 180.000 de metri pătraţi. Hub-ul de lângă Aiud va conecta mult mai uşor producătorii şi exportatorii din zona Transilvaniei de Marea Neagră, Marea Nordului şi Marea Adriatică, precum şi de restul Europei continentale, prin transport pe calea ferată. Terminalul va beneficia de acces direct la autostrada A10 şi va dezvolta propria infrastructură feroviară, conectată la hub-urile importante din toată Europa.

Începând cu anul 2004, DP World a investit peste 100 de milioane de dolari în operaţiunile sale din România, conectând astfel ţara noastră, prin nave, camioane şi trenuri în special cu Europa şi Asia Centrală, dar nu numai. Dubai Ports World, este unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, prezent în peste 60 de porturi, cu mai mult de 170 de terminale multi-modale. Prin terminalele şi porturile pe care gigantul le operează, trec anual peste 60.000 de nave.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments