web analytics
Sunteți aici
Home > BUSINESS ÎN ARDEAL > Timişoara vrea să achiziţioneze cu 230 mil. lei o instalaţie care să producă curent şi energie termică

Timişoara vrea să achiziţioneze cu 230 mil. lei o instalaţie care să producă curent şi energie termică

Primăria Timişoara are în plan o investiţie de 230 mil. lei (46,5 mil. euro) ce presupune achiziţia unei instalaţii de cogenerare, cu o putere de 45 MW electric şi 44 MW termic, care va genera atât curent, cât şi energie termică ce va fi folosită în sistemul centralizat de termoficare.

”Instalaţia, pe care ne dorim să o punem în funcţiune la finele anului viitor – începutul anului 2024 va produce apă caldă pe care o putem folosi în sistem centralizat, dar şi curent, pe care îl putem vinde pe piaţă. Practic, această instalaţie ne va proteja de fluctuaţiile de preţ de pe piaţa de energie, deoarece curentul vândut acoperă practic diferenţele de preţ. Mai mult, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, înseamnă automat şi achiziţionarea a mai puţine certificate de emisii. Cum preţul acestora a explodat, ajungând de la 10-15 euro în anii trecuţi, la 80 de euro în prezent, economiile realizate anual de această instalaţie se ridică la 5,7 milioane de euro”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timişoarei, într-un comunicat de presă. 

Proiectul de construcţie a acestei instalaţii va fi depus în perioada următoare pentru a fi inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Valoarea estimată este de circa 229,6 milioane de lei (TVA inclus), din care aproximativ 228,6 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, iar 1 milion de lei reprezintă contribuţia primăriei municipiului Timişoara.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW